Cred ca orice copil isi imagineaza cum ar fi daca… daca ar fi un super erou sau daca ar fi asemenea papuselei preferate. Iar acest vis ramane in sufletul tuturor, chiar daca de multe ori, din cauza rationalului si a realului, uitam sa mai visam sau consideram visele o joaca de copii. Doar ca orice vis inseamna imaginatie, iar atat timp cat imaginatia functioneaza inseamna ca avem si vise.
De ce zic lucrurile acestea?
Astazi am trecut pe langa un baietel si mamica lui. Baietelul ii tot povestea mamei despre o jucarie pe care o vazuse pe undeva, ii spunea ce face jucaria si ce frumoasa este… cate si mai cate. In timpul acesta, mamica vorbea la telefon, folosindu-se de tehnologia Bluetooth, cu o prietena, De fapt, erau la o barfa mica si planuiau sa o continue la o intalnire intr-unul dintre mall-uri. Dupa ce si-a terminat convorbirea s-a ratoit la baietelul ei: “Mai lasa-ma cu prostiile tale ca n-am timp de ele!”. Din momentul acela baietelul nu a mai spus nimic.
Cand am auzit-o, m-am intors sa vad si eu cine era in spatele meu. O femeie pe la vreo 30 de ani, intolita, branduita, data cu smac pe fata, aranjata la matura, si cu mana stanga in erectie, ca deh, tinea un geamantan si pe toace (imi dadusem seama de toace, pentru ca au mers amandoi in spatele meu mult si bine). Nu-mi place sa judec oamenii dupa aspect, dar dupa ratoiala catre copil, as zice ca este o TAMPITA.
O tampita care ii reteaza copilului ei imaginatia prin nepasarea ei, prin mintea ei ingusta de mangusta ce face shooping si sta la cafele cu prietenele, iar acasa are flyere de la toate restaurantele si firmele de home-delivery din lume. Si ne mai miram de ce copiii sunt asa si pe dincolo! Pai daca asa sunt tratati, cum sa nu fie?
Iar fara imaginatie si vise, realitatea este prea crunta si cruda.